Realitatea esențială a universului este spiritul

Descoperirea științifică cea mai importantă a secolului XX nu este nici cea a forțelor nucleare, nici cea a teoriei relativității, nici cea a numeroaselor dezvoltări audio-vizuale; este descoperirea lumii interioare, a lumii spirituale, recunoașterea de către savanți a faptului că pentru cunoașterea realității ultime, intelectul este un instrument insuficient atât timp cât nu este luminat de spirit. 

Spiritul guvernează materia 

Umanitatea se află astăzi într-o perioadă de transformări profunde, iar lumea științifică nu scapă acestei schimbari. Ca urmare, există o convergență spre o știință globală, holistică, care îl plasează pe om într-o strânsă interdependență față de tot ceea ce îl înconjoară, indicându-i locul ce i se cuvine în Univers. 

Spiritul nu mai apare astăzi ca un intrus accidental în regatul materiei. Savanți de avangardă, cum ar fi James Jeans, Arthur Eddinton, Fritjoff Capra, Jean Charon, Patrick Drouot, David Bohm consideră că spiritul trebuie mai curând considerat drept cel care creează și guvernează regatul materiei. 

Din cercetările făcute în profunzimile materiei, se poate constata că soliditatea sa este aparentă. Dacă se ține seama de spațiile imense care există între nucleul atomului și electronii care gravitează în jurul său, se poate spune că materia se reduce, în ultimă analiză, la puțin “ceva” și foarte mult vid. Impresia de soliditate a materiei se datorează vitezei extraordinare a particulelor sale, astfel încât ceea ce noi vedem și pipăim nu este o realitate, ci doar o iluzie. Această afirmație a fizicienilor se apropie uluitor de mult de afirmațiile tradițiilor orientale care afirmă că întregul univers este Maya, iluzia cosmică. 

În afară de aceasta, materia nu apare în câmpul simțurilor noastre decât atunci când particulele sale intră în contact unele cu altele, iar în acest caz noi le cunoaștem sub formă de evenimente; aceste evenimente sunt cele care ne aduc proba existenței materiei. Până la intrarea lor în contact, particulele care constituie materia rămân complet invizibile omului. 

Datorită acestui fapt, nu trebuie să concepem un univers constituit din bucăți de materie solidă, ci ar fi bine să ne obișnuim cu ideea că lucrurile nu sunt decât puncte de întâlnire, sisteme de evenimente amestecate laolaltă. De la această concepție nu mai este decât un pas până la teoria filozofului Berkeley, pentru care lumea exterioară este o creație a spiritului și nu există în afara conștiinței noastre. 

Iar acest pas este făcut de marele astrofizician englez Arthur Eddington, a cărui teorie poate fi sintetizată astfel: “Să nu uităm că Spiritul este primul obiect și cel mai direct al experienței noastre, tot restul nu este decât deducție îndepărtată.” 

Marea eroare în care s-a aflat știința clasică timp de atâtea secole a constat din faptul că a considerat materia ca fiind separată de spirit. Descartes susținea că nu poate fi nici o legătura posibilă între spirit si materie, ele fiind două entități cu totul distincte. Această concepție l-a făcut să conchidă că există două lumi distincte, aceea a spiritului și aceea a materiei, care sunt independente una de cealaltă, fără posibilitatea de a se întâlni vreodată. 

Universul este gândul lui Dumnezeu 

Dar potrivit filozofiei lui Berkeley și a altor savanți, între spirit și materie există o interacțiune constantă, deoarece ele au aceeași natură. Toate corpurile care compun universul nu pot exista în afara conștiinței, căci obiectivitatea fenomenelor și obiectelor provine din faptul că ele există în “gândirea unui spirit etern”. 

Dacă universul este un univers de gânduri, așa cum afirma James Jeans, atunci crearea sa trebuie să fi fost ea însăși un act de gândire. Astfel, știința modernă ne determină să considerăm Creatorul ca fiind în afara timpului și spațiului, exact așa cum un pictor se află în afara pânzei sale. 

Există viață la nivel nuclear! 

Cercetătorii Robert Linsen și Robert Tournaire au scos în evidență importanța unității fizice, psihologice și spirituale a omului și a lumii. Argumentele lor filozofice și metafizice au fost completate de lucrările a doi savanți suedezi, Hodgar Hyden și Egyhaszie, de la Universitatea din Goteborg, care au arătat natura legăturilor strânse care există între activitățile mentale și emoționale pe de o parte, și mișcările electronului, pe de altă parte. Potrivit afirmației savantului Alfred Herman, “Electronul este în același timp constructorul și animatorul a tot ceea ce este viu. El este singura unitate materială ce poate intra direct în contact cu psihismul individual, cât și cu cel cosmic”. Fiind capabil să înțeleagă ordinele care vin de la psihic, să le interpreteze și să le execute, electronul nu mai poate fi considerat un simplu corpuscul material. Iar oamenii de știință se întreaba acum care este natura energiei pe care el o concentrează. 

Specialiști ai fizicii nucleare, ca Alfred Herman și D. Leeden, vorbesc deschis despre un psihism al electronului și de viața particulelor intranucleare. Lucrările savantului englez D. Leeden, ale matematicienilor Ștefan Lupașcu și Robert Tournaire, ale fizicianului Dirac, ale dr. Roger Godel, ale lui Robert Oppenheimer, Jean Charon, Theillard de Chardin scot în evidență anumite capacități de memorie și inteligență nu numai ale materiei organizate, dar chiar și ale materiei neorganizate. În ultimă analiză, s-a constatat că nu există decât o singură realitate, care se dezvăluie ca fiind materială sau spirituală, după unghiul sub care este privită. Spiritul și materia nu sunt astfel decât fațetele opuse, dar complementare ale aceleiași energii fundamentale a creației. 

Această energie a fost găsită ca fiind dotată nu numai cu inteligență, ci, de asemenea, cu o anumită capacitate de iubire, o iubire impersonală care este o “stare de a fi”, eliberată de orice dualitate, care este, de fapt, o mișcare de creație. Ea este creație. Această precizare este de cea mai mare importanță pentru înțelegerea Creației, așa cum este ea văzută atât de tradițiile ezoterice, cât și de știința actuală. 

Potrivit taoismului și tradiției Zen, iubirea adevărată este Creație. Ea este situată într-un alt plan, într-o altă dimensiune decât iubirea umană obișnuită, de aceea trebuie găsit un limbaj nou care să o exprime. Tocmai pentru că participă la alte dimensiuni decât cele care ne sunt familiare, iubirea adevarată este impersonală și cosmică. 

Astfel, știința actuală a ajuns la aceleași concluzii ca și tradițiile spirituale străvechi ale planetei noastre, tradiții care afirmă că iubirea, forța motrice a universului, arde în adâncul tuturor lucrurilor și ființelor. 

“Dacă vom descoperi o teorie completă – a originii universului – trebuie ca ea, în timp, să poată fi înțeleasă, în principiu, de fiecare, nu doar de câțiva oameni de știință. Atunci vom putea toți – filozofi, oameni de știință și oameni obișnuiți, să luăm parte la discuții asupra întrebărilor de ce noi și universul existăm. Dacă vom găsi răspunsul adevărat la această întrebare, el va fi, totodată, trimful ultim al rațiunii umane, pentru că atunci vom cunoaște mintea lui Dumnezeu.” (Stephen Hawking) 

Se știe faptul că lumina albă, la trecerea printr-o prismă, se descompune în 7 culori fundamentale, prisma acționând în acest caz ca un transformator de energie luminoasă. În multe privințe, omul este un asemenea transformator de energii. El poate fi considerat ca o prismă vie, grație căreia unica energie a universului se transformă în aspectele sale cele mai variate și se dezvaluie într-o gamă întreagă de nuanțe. Traversând prisma-om, realitatea esențială, fundamentală a universului se descompune într-un ansamblu de calități diferite: conștiință, iubire, inteligență etc.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns