Seminar de meditatie pentru viata de zi cu zi – 25-26 mai 2013, Bucuresti

  • meditatie

 „Ne dorim ca liniștea și pacea pe care o trăim în meditație să ne însoțească în fiecare clipă a vieții noastre, să putem trăi relaxați și fericiți în fiecare moment. Constatăm însă frecvent că odată ce ne-am ridicat de pe perna de meditație viața ne asaltează cu problemele ei și ne face cel mai adesea să uităm de acea experiență a intimității cu Realitatea profundă a existenței noastre. Există însă metode de meditație care vin să ne ajute să facem în fiecare clipă saltul către această realitate adâncă a liniștii, păcii, relaxării, fericirii care însoțește cunoașterea de sine, metode care se bazează pe o prezență și o conștiență activă în viața de zi cu zi.

Seminarul se bazează pe tratatul tradițional Vijñāna Bhairava Tantra, un text de o rară profunzime ce face parte din vechile scrieri tantrice. Considerat extraordinar și o autoritate în spiritualitate de toți maeștrii yoghini el conține modalități de transformare ce se înscriu în spiritualitatea nondualismului, prin care este regăsită unitatea în mijlocul vieții și nu evadând în afara ei. Nu se mai cunoaște un alt tratat yoga care să cuprindă atât de multe modalități de cunoaștere spontană de sine, pătrunzând în tărâmul lui ātman, natura noastră esențială, Sinele.

Multe dintre tehnicile din Vijñāna Bhairava Tantra sunt surprinzătoare. De altfel textul nu vorbește despre concentrare, sau tehnici, ci despre sfaturi spirituale care duc la liniștirea minții și mai departe la trăirea unității și unicității divine. El recomandă să trăiești intens o emoție puternică sau o dorință și să fii conștient printr-un abandon total așa încât să ajungi în acele clipe la sursa întregului univers. Sau când faci dragoste să fii deplin conștient de flacăra pasiunii și să devii acea flacără. Când intri în somn să fii atent la acea translație de la veghe la somn și în acel moment de graniță să atingi Inima lumii. Sau să te dizolvi în contemplare.

Sunt de asemenea și modalități mai apropiate de tehnici yoga și de meditație, care se referă la respirație, sunete, lumină. Ceea ce este fascinant ține și de îmbinarea tehnicilor cu trăirile intime, firești, așa încât nu ai senzația unor metode impuse din exterior, ci înveți să trăiești în cea mai adâncă profunzime a vieții și ființei tale. Vijñāna Bhairava Tantra este centrat în întregime pe trăirea conștienței ce duce la unitate și unicitate, extrăgând esența clipelor de viață, dar și a tehnicilor de meditație.

Vom practica împreună aceste tehnici ce ne vor ajuta să înțelegem că fiecare acțiune poate deveni o meditație și fiecare meditație este o trăire naturală, toate conducând spre ātman, Inima Spirituală.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 25-26 mai 2013, în Mogoșoaia, București.

Seminarul este ținut de profesorii de yoga Simona Trandafir și Sebastian Teodor.

Taxa de  participare: 150 lei.

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 20 mai.

Pentru cei care se înscriu după 20 mai, taxa de participare va fi 200 lei.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informaţii şi înscrieri:

tel. 0731.32.42.41 sau email: centrulkamala(at)gmail.com.

Lasă un răspuns