Seminar Tantra Shastra – Cinnamasta – 24-26 iunie 2011

  • chinnamasta 2011

Va invitam sa participati la seminarul Tantra Shastra, consacrat lui Chinnamasta, Intelepciunea discernamantului, curajului, a sacrificiului suprem.

Prin trezirea acestei înţelepciuni veţi putea să înţelegeţi sensul vieţii voastre, să discerneţi între ceea ce e bine şi ceea ce e rău, între adevăr şi iluzie. Veţi găsi calea cea bună de urmat prin trecerea dincolo de condiţionările şi limitările mentale, iar existenţa voastră va fi sub semnul eroismului spiritual.

Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înţelepciuni cuprind toate aspectele înţelepciunii divine. Filozofia orientală a sintetizat astfel căi directe pentru desăvârşirea spirituală folosind pentru fiecare aspect sadhana (practica spirituală) specifică.

 Scopul în Maha Vidya este redescoperirea Inimii Spirituale, atman. Fiecare aspirant va primi mantra, yantra şi indicaţii referitoare la tehnici de hatha yoga ce îl pot ajuta pentru trezirea înţelepciunii lui Cinnamasta în el însuşi. Cele 3 zile de practică intensă susţinute de prezentări teoretice vor deschide calea înţelepciunii discernământului superior al lui Chinnamasta. Fiecare pas în cunoaşterea celor zece Maha Vidya este important. Nici unul nu este inutil.

 Seminarul este tinut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: simonatrandafir.wordpress.com ).

 Pot participa si persoane care nu au fost la seminariile precedente Maha Vidya.  

 Seminarul are loc la sala Centrului Kamala din Sanpetru (la 2 km de Brasov), in perioada 24-16 iunie.

Program orientativ: vineri 17-20, sambata 8.30 – 13, 16 – 20, duminica 8.30 – 13, 15 – 18.

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura, la cerere, cazare si masa prin intermediul centrului nostru. Solicitati informatii in acest sens.

Este necesara confirmarea participarii pana marti, 21 iunie 2011.

 Inscrieri si informatii:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

 Va asteptam cu drag,

 
Fie ca freamatul sacru al Inimii Spirituale sa ne lumineze viata!

Este necesara confirmarea participarii pana marti, 21 iunie.

 Inscrieri si informatii:   tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

 e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns