Intelegeri si trairi relatate de participantii la tabara de meditatie de la Arcus – august 2009

  • retragere aug 2009 arcus 1

 Suntem aici in lume si asa este firesc. Suntem in acelasi timp Lumina a tot. De aici aspiram spre lumina, iar Lumina creeaza continuu jocul lumii. Din lume catre Lumina, din Lumina catre lume. Si tot venind una catre cealalta si tot intorcandu-se etern, ochiul de Lumina nascand totul si totul devenind Lumina, ramane o eterna si nesfarsita frumusete ce le cuprinde pe toate: Lumina, Lumea, misterul…si pe mine.

Asa ca frumusetea este totul !

 

 Viata tasneste prin toti porii, totul e viu, totul e plin de viata VIE, care inghite si dizolva si pune la loc in aceeasi clipa; un clocot de bucurie e in toate secundele si in albinele si firele de iarba si in praful din razele soarelui, totul da pe dinafara de bucurie. In fiecare clipa totul se desface in bucati si se reasambleaza, mereu altfel si mereu la fel; am in mine parti din stele, din flori, din curcubeu si eu sunt in toate acestea.

Cum vei stii daca te uiti la un curcubeu sau la mine? Nu vei sti, asa ca ma vei privi mereu, in orice, chiar si in tine.

 

 Azi, in timp ce vorbeai de anumite atitudini care ne fac sa intram in starea de tacere, mi-am amintit de o serie de experiente ce le-am avut cu multi ani in urma si pe care acum incep sa le inteleg.

Astfel, mergand la munte in diferite momente in timp, am trait stari extraordinare  noaptea cand contemplam valea adormita. Acoperita de ceata, vegheata de luna si stele. Acest peisaj iradia o asemenea stare vibranda de pace si mister incat mintea se oprea, iar constiinta mea expansiona sferic in infinit. O stare de recunostinta si uimire imi cuprindea sufletul.

In lumina celor spuse de tine realizez ca acest gen de context este un fel de cheie spre profunzimile fiintei mele pe care as putea sa o folosesc.

 

Desi incepusem sa casc si ma gandeam ca voi motai la meditatie , in momentul in care “Eu sunt” a ajuns in inima mea, un far luminos s-a aprins in spatiul interior al inimii mele. Am uitat de toate. Sunt un copil care exista in bucurie si lumina . Eventualele ganduri care mai apar la orizont le privesc cu curiozitate. Ce legatura ar putea avea cu mine ? Nu le cunosc, niciodata nu le-am cunoscut. Nu am nici o preocupare, nimic nu ma preseaza. Doar exist si acest lucru ma umple de o fericire vie. (relatare facuta dupa meditatia de resorbtie a sentimentului Eului in Sursa Sa).

 

Am participat la toate retragerile facute de tine in Romania, din 2001 incepand. Aceasta o simt speciala. Cred ca ii e drag lui Dumnezeu de ce se face aici, pentru ca suntem mereu inconjurati, invaluiti, mangaiati de o lumina sacra , cum nu a mai fost in nici o tabara.

Deja s-a format un grup care vine de doi ani la aceste tabere si cred ca e bine ca avem continuitate.

Sa ne ajute Dumnezeu!

 

Ma asez cuminte in meditatie , ca un rau in albia sa. Firesc, fara efort, fara incrancenari. Ii spun mintii mele sa taca si ea docila ma asculta. (Recunosc ca mi-a trebuit mai bine de un an de practica pentru a ajunge aici!)

Pentru mine, meditatia fara a avea un scop anume inseamna evadarea din zbuciumul zilnic, intoarcerea ACASA, un timp doar al meu, pentru mine. Nu am asteptari in meditatie, nu pun intrebari si totusi primesc raspunsuri. Fiecare meditatie imi aduce altceva. Primesc cu bucurie si surpriza tot ce vine spre mine; ma abandonez pur si simplu la marginea lumii, in linistea timpului si totul in jurul meu parca incremeneste. Nu am trait inca starea de samadhi si nici nu s-a trezit in mine Kundalini – nici nu stiu daca vreau asta. Ma multumesc cu lumina pe care o simt curgand in mine si, uneori si deasupra mea, lumina pe care o percep de fiecare data  in alt fel; ma multumesc cu pacea adanca si totala care ma cuprinde si cu senzatia de zbor pe care o simt atat de vie.

Uneori vad culori (in special nuante violet), culori care nu-si au corespondent in realitate. Cu aceste culori as putea picta cel mai frumos tablou al vietii.

Pentru mine e retorica intrebarea “Cine sunt eu?” Ma multumesc sa afirm cu incantare “Eu sunt”! In ultima clipa, voi afla, probabil ca am stiut mereu cine sunt cu adevarat.

 

In timpul meditatiei in mers mi-a fost imposibil sa vizualizez flori de lotus. Apoi brusc mi-am amintit cat de mult iubesc macii; asa ca, in urma pasilor mei a ramas un camp de maci…

In aceste zile am redescoperit bucuria meditatiilor cu tine.

Iti multumesc!

 

M-au impresionat frunzele care licareau in lumina, soaptele cerului dimineata, seninul zilei si adancul stelei ce ma privea pe geam, copacul inalt pe care inca nu l-am inteles desi atat de multe mi-a cantat, firele de iarba si mai ales acela care m-a mangaiat in meditatie , felul in care paseam tacuti in sala alba de yoga, incremenirea aerului in fiecare clipa, iubirea prietenilor, cuvintele ce au stiut sa ajunga la mine, taina gasita in Inima, Rumi arzand, Pufi (una dintre participante – n.red.) care a curatat cu discretie florile uscate pentru ca altele sa vina, vantul ce venea si disparea pentru a-mi arata ce efemeri suntem, revelatia care a izbucnit in suflet. Care dintre toate este mai importanta ? Eu zic ca toate la fel. Dar tu?
 

In timpul meditatiei de ieri mintea s-a oprit brusc (si Kundalini s-a trezit). Am trait un sentiment de gol, ca si cum nu mi-a ramas nimic, ca mi-a fost luat totul. Am realizat ca, de fapt, “Dumnezeu”, (Constiinta Totului) se manifesta prin mine, ca aceasta constiinta este cea care actioneaza, in realitate eu putand fi doar martor.

Am simtit aceasta calitate de martor  ca pe un dat firesc, nu ca pe ceva dobandit. Simteam cum vibratia din centrul pieptului imi cuprinsese toata partea de sus a trunchiului, precum si niste centri din spatele cutiei craniene si traseul dintre inima si acesti centri. Vibratia era intensa si fierbinte.

In momentul in care simteam ca aceasta Constiinta este cea care actioneaza prin mine, simteam ca si cum se rastoarna tot ce credeam eu despre lume, perceptiile mele despre lume, ca acestea nu mai pot ramane in picioare in aceasta stare de constiinta…

Acum simt ca centrul de greutate este in inima, insa nu vreau sa ma intorc la vechile deprinderi.

Simt ca ce ma ajuta este centrarea (cat mai permanentizata) in inima si intrebarile ”Cine sunt eu?“, ”Cine actioneaza?“

 

Prima meditatie de trei ore. Dupa ce au trecut primele doua ore, am realizat ca nu va mai fi pauza. Ma foiam pe scaun si in minte, asteptand ca timpul sa treaca. Spre finalul meditatiei am realizat ca, facand un lucru foarte simplu, despre care am auzit de nenumarate ori, (si anume fiind in spatiul dintre inspiratie si expiratie si centrandu-ma in inima) pot activa un resort care ma duce “dincolo”. Am repetat lucrul acesta de nenumarate ori, neincrezatoare ca se va repeta de fiecare data. Descoperisem un fel de mecanism intern pe care apasam si se declansa. Doar ca imediat dupa aceasta trecere dincolo, lucrurile se blocau sau nu se intamplau cum ma asteptam eu. Frustrarea, nerabdarea de a afla cum este acolo, dar si teama de a nu pierde starea au produs in mine o tensiune psihica foarte puternica. Aveam niste strafulgerari, nu ma puteam rupe din stare, dar nici nu puteam merge mai departe. Era ca si cum as fi gasit o gaura de vierme, sau o gaura neagra, ori poate un cordon ombilical prin care, instantaneu, ca intrand intr-un lift de mare viteza, ajungeam dincolo. Acest dincolo era tot aici, dar era dincolo. Spatiul inimii. Acolo era vid, dar un vid ca in “Solaris”, umplut cu un fel de ceata alburie. Vid, dar nu gol. Vid plin, as putea spune.

In meditatiile urmatoare, chiar daca era irezistibil sa incerc sa merg acolo, tensiunea revenea si, spunandu-mi ca ceva nu fac bine, am ramas pe loc. Am asteptat.

Apoi am facut o consacrare la inceputul unei meditatii. Cum sa daruiesti viata ta si pe tine unui Dumnezeu despre care nu stii cine e, cum ziceam? Dar am facut-o. Treptat, a aparut sentimentul ”O, Doamne, esti in inima mea!“, inlocuit apoi de mai coplesitorul ”O, Doamne, dar tu ai fost INTOTDEAUNA in inima mea“, insotit de o stare coplesitoare pe care nu o poti numi. Prezenta-protectie-acasa-regasire. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma imbratiseze. E lucrul dupa care tanjesc cel mai mult: sa ma simt imbratisata in iubire si protejata ca un copil inauntru mamei sale. Sentimentul ca nimic nu te poate atinge.

Si Dumnezeu chiar m-a imbratisat. M-am simtit coplesita… Sentimentul Purei Existentei, intr-adevar. Sentimentul lui acasa, sentimentul lui Acum.

Citananda arupa

Shivo ham, Shivo ham…

 

As I cultivate my own nature, all else follows.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns