Despre Tabara – retragere de meditatie de la Arcus, ianuarie 2009

Motto

In sunetul tacut al Arcusului

inimile noastre vibrande

pasesc in Tacere spre Ceruri.

                      -un participant-

 

Tabara retragere de meditatie pentru revelarea Inimii Spirituale a avut loc in localitatea Arcus, judetul Covasna, in perioada 27 decembrie 2008- 4 ianuarie 2009. Organizata de Centrul de Yoga si Meditatie Kamala, ea a fost sustinuta de Profesorul de yoga Claudiu Trandafir.

Caracterul deosebit al acestei tabere a fost ca ea s-a desfasurat intr-o tacere desavarsita a participantilor si s-au creat toate conditiile pentru ca atmosfera sa fie cat mai apropiata de cea a unei retrageri in solitudine. Nucleul spiritual a fost constituit in jurul trairii cat mai constiente in freamatul sacru al Inimii Spirituale. Pentru aceasta au fost meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;

– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;

– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).

– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala.

– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

Au fost de asemenea programe de Hatha Yoga ce s-au desfasurat pe baza unor principii specifice din Yoga Inimii Spirituale.

Au participat atat persoane practicante yoga de multi ani dar si cateva care au avut acum prima oara un contact cu yoga. Am fost cu totii impresionati de transformarile ce au aparut in noi toti, dar cei care au venit acum prima oara in acest context ne-au uimit cu relatarile lor pline de prospetime.

Dupa 7 zile in care nu am vorbit, in seara din final rezervata discutiilor ne-am bucurat de ceea ce fiecare a destainuit din perioada de retragere si meditatie. Ne-am despartit cu dorul deja trezit pentru o noua tabara de meditatie. Yoga Inimii Spirituale ne-a apropiat de fericirea unei vieti sincere, pure, consacrata Divinului. O viata neumbrita de ceea ce este strain spiritualitatii si luminata de freamatul aspiratiei.

Iata cateva extrase din ceea ce au relatat unii colegi in ultima seara a taberei. Din modestie, sau pentru ca numele nu conteaza, ei nu s-au semnat, dau au lasat inimile sa vorbeasca.

 

Am venit sarac si plec bogat,

Am venit cu inima insetata de dor

Si plec cu inima de aur stralucitor,

Am venit bolnav si plec sanatos.

Am invatat secretul alchimistilor

si am topit plumbul din mine

la focul inimii.

Am venit cu un corp greu

si plec cu un corp mai usor.

Pe urmele pasilor mei rasar flori albe de nufar.

……………………………………………..

In aceasta retragere am avut multe stari foarte frumoase.

Am plans de fericire si am simtit cum frumusetea da viata lumilor, mi s-a topit inima de iubirea ce nu mai era a mea sau a Lui, ci doar Iubirea, am asistat ca un simplu martor la „anularea” egoului si „dizolvarea” individualitatii… asa cum spuneai… Mi-a ramas mintea fara ganduri si Lumina mi-a coplesit tot ce stiam ca sunt. Am vibrat adanc in Inima si aceasta vibratie a cuprins lumea… Si as putea spune multe despre toate acestea.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu. Ceea ce vroiam sa descriu nu am cum sa descriu. Am avut de multe ori stari atat de frumoase si inalte si profunde incat nu aveam cum sa gasesc cuvinte pentru a le cuprinde. Dar de aceasta data a fost cu totul altceva. Ceva diferit de orice as putea gandi, imagina, visa, diferit si, cu toate acestea, nu era strain de ele.

Toate celelalte le-am enumerat aici doar pentru a arata ca acel CEVA este diferit de toate. Gandurile, sentimentele, actiunile au lumea lor in care vin, exista si apoi dispar. Dar mai exista ceva.

Nu stiu cum am intrat in El, dar e clar ca e un alt taram. Cred ca, daca ar fi sa aleg un cuvant pentru acel CEVA, ar fi „intens”. Totul era intens, fara sa fie insa nimic.

Cu ani in urma, cand am patruns pentru prima oara in Oceanul Constiintei, am spus: da, inteleg de ce se spune ca e ca un ocean de lapte cu valuri de miere. Chiar asa era…

Dar acum… doar intensitatea existentei acelui ocean era, oceanul disparuse.

Mi-e greu sa ii spun existenta, pentru ca non-existenta nu era diferita de acel CEVA.

Auzeam sunete din exterior, dar ele nu ma scoteau din acel CEVA.

Am deschis ochii si, pentru putin, am existat si in AICI, si in ACOLO.

Ceea ce m-a scos din ACOLO au fost gandurile. Primul gand m-a adus in AICI.

Am mult de meditat asupra a ceea ce am trait atunci.

Dar pot sa spun acum, cu toata convingerea, ca eternul exista. Putem sa il numim prezent plin de TOT si in acelasi timp golit de tot.

Asa ca, oricate stari am avea, suntem totusi chemati ACOLO. Ele raman aici. Luam cu noi doar intensitatea lor.

………………………………………….

Vibranta Tacere

Plina de Mistere

Privesc Fermecat

Pierdut in neant.

…………………………………………..

In urma cu mai multi ani (inainte sa vin la cursul de yoga), citisem o carte care mi se recomandase a fi foarte speciala: „pelerinul rus”. Nu intelesesem nimic. Cateva zile ma tot gandisem, aproape obsesiv, la acela care repeta continuu o rugaciune si pur si simplu nu intelegeam ce-i cu asta. Intr-o noapte m-am visat in Ierusalim, eram pe un pod, iar la celalalt capat al podului aparuse Iisus. Era inconjurat de o lumina alba atat de puternica incat nu il puteam privi. Mi-a spus: „Uite, asa trebuie sa simti cand spui aceasta rugaciune”. Dimineata m-am trezit, m-am gandit la vis, la cat de orbitoare era lumina care il inconjura, la faptul ca Ierusalimul din vis nu era cel pe care il stiam si cam atat. Am plecat la serviciu. Pe drumul spre statia de autobuz, la un moment dat, cand am ridicat piciorul pe bordura unui trotuar, am avu senzatia ca plutesc. Mi-am adus aminte de rugaciune si am inceput aproape involuntar sa o rostesc (marturisesc ca nu aveam aproape nimic de-a face cu spiritualitatea, nu ma simtisem foarte aproape de Iisus, ma rugam la Dumnezeu ca orice om obisnuit). Cu fiecare rostire, valuri de fericire imi umpleau fiinta, aveam senzatia ca aproape nu mai ating pamantul, ma simteam cumva foarte stralucitoare si eu, iar totul avea parca o alta lumina mult mai limpede si mai clara.

Am simtit asa cateva zile si n-am povestit nimanui pentru ca nici mie nu imi venea sa cred. Mai tarziu, dupa ce am venit la curs, am urmarit sa mai evoc ceea ce simtisem, dar nu am mai reusit nici macar o palida apropiere si apoi am renuntat. Nu m-am prea simtit atrasa de crestinism aproape niciodata.

Aseara, cand ai prezentat Rugaciunea Inimii, mi-am reamintit cu putere visul. Azi am realizat ca mi se exemplificase modul de a trai cu adevarat, de a fi asa cum ai fost creat. La un moment dat, in meditatie, am simtit nevoia sa rostesc Tatal Nostru. Cuvintele nu se mai ridicau asa ca altadata, ci se intorceau in mine, in inima mea. Eu imi adresam o rugaciune mie.

…………………………………………..

Despre meditatia mergand

La inceput mi s-a parut ceva foarte caraghios si complicat, desi suna bine cu sarutul pamantului si lotusul alb. Am inceput sa merg constiincioasa si, de la mecanicitatea si repetitivitatea inceputului (adica: inspir – ridic – lotus – deplasez – asez – sarut – expir – ridic – lotus – deplasez – asez – sarut etc. etc.), am ajuns pe la capatul lacului, la o sclipire, parca invatam sa merg si ma bucuram ca un copil. Apoi a trecut bucuria asta si a ramas linistea. Mergeam in mine si ma regeneram, inviam cu fiecare pas. Era o lume intreaga in fiecare pas, nu mai exista nimic decat acel pas.

…………………………………………………….

Lacrimi fierbinti

Lacrimi – rauri imi curgeau pe obraz,

innodandu-se in barba,

picurand mari si grele pe mainile

impletite in poala.

Erau cele mai fierbinti lacrimi

pe care le cunoscusera obrajii mei.

Dorul neputincios imi sfasia pieptul.

Am strigat in mine, franta:

Doamne, nu mai pot asa!

Ia o forma sa te pot atinge!

Din pestera inimii mele

s-a ivit suav ecoul,

la fel de neputincios ca si dorul meu:

Dar am luat forma Ta, Doamne. Atinge-ma.

…………………………………………

A fost cea mai linistita si mai impacata retragere din viata mea. Lucrurile s-au „asezat” de-a lungul timpului si ceea ce traiam la sfarsitul altor asemenea retrageri, acum a aparut firesc inca din primele zile, ca niste etape depasite. Ceea ce consideram a fi un varf al trairilor meditative, acum s-a dovedit a fi doar o treapta. Si mai sunt multe…

Am venit impacata si linistita, fara „disperarea” de altadata, fara foamea de experiente, de stari inalte sau profunde. Am venit sa fiu pur si simplu, in suflet. Totul a  decurs „normal”, „firesc”, fara sa ma astept la nimic, bucurandu-ma pur si simplu.

Deodata s-a produs un miracol. Un simplu declic. Totul era la fel ca inainte, dar eu nu mai eram la fel.

In dimineata de 1 ianuarie, in timpul asanelor, am devenit constienta de un „corp” de tacere, un „eu” de tacere care m-a asteptat sa il descopar, sa il „imbrac”, sa il devin. O graunte de ceva intr-un ceva infinit, o unduire eleganta intr-un infinit elegant. Am ramas constienta de acest corp o zi si o noapte. Totul era atat de firesc, de normal; miracolul se afla aici, la o clipire de gene, la o bataie de inima. Ne pregatim atata pentru ceva atat de simplu si de firesc, incat nici nu il poti descrie. Se scriu biblioteci intregi despre asta, iar cand o traiesti, iti dai seama ca nu e nevoie de cuvinte, ca nu ai ce sa spui, ca nu e nimic de facut. Doar sa fii. Atat.

A fost un simplu declic. Nu stiu ce anume a declansat noua viziune. Poate tot ce am facut pana acum sau poate nimic. E doar o schimbare de perspectiva, o schimbare a centrului de greutate – totul e diferit si totusi nimic nu s-a schimbat.

Incercand sa pun totusi in cuvinte ceea ce simteam, am folosit imaginea unui ou de oglinda, vazut din interior. Peste tot sunt eu, un eu imens si maret si delicat si mangaietor. Priveam si simteam ca imi mangaie ochii si privirea pe dinauntru, daca se poate spune asa. Ma respira si ma traia, devenise o mangaiere interioara pielii si mie insami.

Aveam senzatia ca nu pot spune nimanui nimic despre acest secret al meu, acest nou secret, pentru ca nu as fi avut ce sa spun si cum sa spun.

Nu stiu ce am facut, dar nu am mai simtit asa, deodata. M-am gandit ca m-am contractat, ca devenisem mandra de ceea ce traisem. Nu stiam drumul inapoi si simteam ca ma sufoc de dor. Cu ce gresisem, de ce nu mai era la fel? Mintea s-a razvratit, am intrat in panica si orice incercam (linistirea respiratiei, amplificarea dorului, etc), nimic nu avea efect, nimic nu ma ducea inapoi la acel declic. Imi aminteam ca nu trebuia sa fac nimic, dar eram ca cel care da disperat din maini ca se ineaca, in loc sa fiu linistita.

Am fost nelinistita asa pana cand am vazut aseara ninsoarea. Nu am reusit sa trec din nou „dincolo”, dar macar stiu ca se poate.

Cand ai citit azi randurile acelea cu „marturisesc” (nota – crezul lui Wilber), recunosteam totul, fiecare celula a sufletului meu recunostea ceea ce traise, chiar daca acum nu mai era acolo. Stiu ca se poate si am incredere si rabdare ca voi putea fi  din nou in acel taram de tacere unica si mangaietoare.

Lasă un răspuns